Noi suntem responsabili pentru propria noastră stare de bine. La fel este și în cazul sănătății orale, unde primul pas pe drumul către o dantură sănătoasă și un zâmbet care ni se potrivește îl face fiecare în parte. În acest caz, primul lucru pe care trebuie să îl facem este să ne asigurăm că acordăm suficientă atenție procesului de igienizare.
Igienizarea este de două tipuri, personală și profesională. De prima dintre ele suntem responsabili în mod direct. Acesta presupune periajul dentar care trebuie efectuat de două ori pe zi și este bine să fie însoțit de mijloace auxiliare de igienizare: ață dentară și apă de gură.
Ingienizarea profesională se efectuează, după cum îi spune și numele, de către medicii specialiști, iar frecvența diferă la fiecare pacient. În mod normal, aceasta se realizează o dată la șase luni, dar cei care poartă lucrări dentare trebuie să repete procesul o dată la patru luni, iar fumătorii o dată la trei luni.
Acest timp de igienizare durează aproximativ două ore și include: identificarea plăcii bacteriene, detartrajul cu ultrasunete la nivel subgingival și supragingival, îndepărtarea petelor și netezirea tuturor suprafețelor, periajul profesional, netezirea și lustruirea spațiilor dintre dinți, tratament antiinflamator, dacă este cazul. Nu în ultimul rând, fiecărui pacient i se vor explica pașii unui periaj corect.
Igiena dentară este vitală pentru o dantură frumoasă, pentru un zâmbet care transmite încredere și bună dispoziție. Lipsa igienei dentare duce atât la probleme minore, cât și la complicații care pot fi urmate de tratamente scumpe sau chiar de pierderea dinților. Toate acestea pot fi evitate cu periajul zilnic și controlul periodic.