Spunem adesea că sărbătorile de iarnă sunt strâns legate de daruri și dăruire. Spunem adesea că medicii, prin jurământul pe care îl depun, sunt alături de noi, la nevoie, indiferent de oră, zi sau sărbătoare. Profesionalismul înseamnă dăruire, iar medicii din momentul în care încep să practice medicina, sunt medici fără oprire.

Pentru medicii din clinica Dental Experts, Crăciunul printre multele semnificații reprezintă liantul ludic între copilărie și profesie, iar acum în preajma sărbătorilor de iarnă, intensitatea retrăirii amintirilor copilăriei este și mai puternică. 

În spatele fiecăruia se află o poveste, iar farmecul sărbătorilor ne duce mereu cu gândul la casa părintească, la familie, la acele trăiri motivante care ne însoțesc pretutindeni de-a lungul vieții.

Povestea dr. Alexandra Mihart

Dacă pentru mulți dintre noi, Moș Crăciun – prin mitul misterios și abilitățile sale supranaturale de a aduce daruri într-o singură noapte, reprezintă o figură marcantă, pentru Alexandra Mihart, o figură marcantă a copilăriei este nașul său, care i-a oferit cel mai de preț dar, încă din copilărie. Un dar simbolic care se traduce prin descoperirea vocației pentru medicină.

Astăzi, Alexandra Mihart își amintește emoțiile și bucuriile sincere din Crăciunul copilăriei, prin prisma trăirilor copiilor săi. Tot astăzi, doctorul Alexandra Mihart își amintește cu recunoștință de cei care i-au dăruit timpul și atenția lor în împlinirea visului de a deveni medic.

„Dintotdeauna Crăciunul a fost perioada mea preferată din an. Îmi amintesc cu mare bucurie, emoția pe care o simțeam de fiecare dată când spuneam o pozie sau cântam un colind pentru Moșul care tocmai  plecase și lăsase în urmă cadouri. Exact aceleași trăiri le am acum cu copilul meu și pentru asta iubesc Crăciunul atât de mult.

De mică mi-am dorit să fiu doctor sau profesoară (ca majoritatea copiilor de altfel). Pe măsură ce am crescut cochetam cu ideea de a deveni profesoară de engleză, dar într-o vară am ajuns în Germania la clinica dentară a nașului de botez, Fred Zawadzki, unde am început să prind drag de această meserie (aveam 13 ani). Mi s-a părut impresionant cum poți ajută un om și ce mare satisfacție îți poate aduce acest lucru. Mai târziu, la sfârșitul anului întâi de facultate am avut onoarea să fac practică în cabinetul profesorului Dorin Bratu, unde i-am cunoscut pe actualii colegii, Sergiu Antonie (mentorul meu) și pe Ioan Borșanu, de la care am avut de învățat foarte multe lucruri. Văzându-i pe ei cum lucrează, era imposibil să nu mă îndrăgostesc de această meserie frumoasă. 

Sunt fericită și mândră că fac parte din frumoasa echipă Dental Experts!”

Povestea Doctorului Sergiu Antonie și importanța dăruririi medicilor

Adesea, atunci când părinții sunt medici, șansele ca și copiii să continue tradiția și profesia sunt foarte mari. Este cazul doctorului Sergiu Antonie, care povestește zâmbind cum și-a petrecut întreaga copilărie printre cadrele medicale. Amintirile sale din preajma Crăciunului sunt legate tot de domeniul medical, întrucât unele ajunuri erau petrecute chiar în camera de gardă a spitalului în care lucra mama sa „Eu și sora mea am crescut în spital, cu acel miros specific de “stomatolog”, cu halatele albe și protocoale medicale. Am avut parte de multe sărbători în spital, când mama era de gardă sau avea urgențe. Acesta era un alt lucru normal pentru mine, care mă bucură acum, pentru că am învățat încă de pe atunci care este menirea unui medic și ce înseamnă dăruirea”, povestește dr. Sergiu Antonie. 

Sergiu își mai amintește cum pacienții plecau din cabinetul tatălui său (stomatolog și el) fericiți că au scăpat de durerea cu care intraseră pe ușă. Acea bucurie pe care o observa pe chipul pacienților la plecare, l-a marcat într-un sens pozitiv și l-a determinat mai târziu să își dorească să continue tradiția familiei.

„Copil fiind, nici nu știu dacă m-am gândit sau nu, când eram mic dacă îmi doresc să fiu stomatolog sau nu, dar asta vedeam zilnic și doar despre asta auzeam că se discută în jurul meu. Pentru mine a fost ceva normal și natural să devin stomatolog, ca și tata.”

Astăzi, Crăciunul este un eveniment care îi trezește amintirile despre spital, despre dăruire, despre sacrificiul pe care medicii îl depun întotdeauna în slujba jurământului pe care știu că trebuie să îl respecte. Pentru că așa cum spuneam la început, perioada sărbătorilor de iarnă este una a darurilor și a dăruirii, iar profesionalismul medicilor a fost, este și va fi sinonim cu dăruirea.  

Povestea doctorilor Borșanu, prin ochii lui Achim 

Există în universul nostru oameni pe care îi iubești chiar să nu-i fi cunoscut – și fără să greșești. Achim își amintește de bunicul său din partea mamei – Conf. Univ. Achim Gaja, medic reputat în Timișoara, pe care l-a cunoscut doar din poveștile părinților. Încă de mic copil familia i-a insuflat faptul că poartă numele bunicului său, iar astfel tradiția trebuie dusă mai departe. Uneori a simțit asta ca o presiune, însă această nu a însemnat o barieră, ci mai degrabă o provocare în cariera sa. 

Doctorul Achim descrie astăzi ajunul Crăciunului și momentele petrecute alături de bunicii din partea tatălui (cei care i-au crescut pe Achim și pe fratele său, Ioan), de părinții care soseau seara, și cum se adunau cu toții în jurul bradului ales cu grijă, asemenea unui ritual pe care îl respectau an de an.

 „Crăciunul era cea mai importantă sărbătoare a anului. Alături de fratele meu am copilărit la bunici, în Arad, până la vârsta de șase, respectiv șapte ani. În fiecare an, plecam alături de fratele meu Ioan, și bunicul nostru, în piață, pentru achiziționarea unui brad cât mai frumos. Dimineața începea prin pregătirea bicicletei pentru transportul bradului, drumul și poveștile până la piață. După ce bradul potrivit era ales… după multe dezbateri, bunicul nostru îl lega pe bicicleta sa și împreună porneam nerăbdători, dar fericiți, spre casă.

Odată ajunși eram lăsați în grija bunicii, până când bunicul ancora bradul. 

După acest ritual urma împodobirea bradului de către noi toți. În seara de Crăciun, părinții noștri, studenți încă la acea vreme, soseau și ei plini de cadouri. Astfel fericirea era deplină. Urma frumoasa masă și seara de Crăciun!

În cazul meu, decizia de a deveni stomatolog se datorează în mare parte numelui pe care îl port și  pe care l-am primit după celălalt bunic – cel din partea mamei. Pe bunicul din partea mamei nu l-am cunoscut deoarece a murit înainte de a ne naște eu și fratele meu. Dar întotdeauna mi s-a spus că trebuie să dovedesc multe în viață datorită semnificației numelui Achim, bunicul meu, fiind Conf. Gaja Achim, prodecan și directorul spitalului de dermatologie din Timișoara. Întotdeauna am simțit o mare responsabilitate din cauza acestui nume. Decizia de a urma o carieră medicală a venit firesc. Adevărata pasiune și înțelegere a acestei profesii am descoperit-o însă în anul trei de facultate, odată cu întâlnirea celui care a avut un rol decisiv și în formarea mea ca medic stomatolog – Prof. Dr. Dorin Bratu.”

Povestea doctorului Emanuel Andrițoi

Primii ani din viață își lasă o amprentă puternică în dezvoltarea noastră ca și adulți și conturează valorile care ne ghidează. Dr. Andrițoi Emanuel își amintește cu bucurie de atelierul de tâmplărie al bunicului, acolo unde și-a descoperit și exersat abilitățile sale – manualitatea.

Întorcându-se cu gândul în atelierul bunicului său, Emanuel Andrițoi descrie creațiile pe care le realiza cu grija și atenția unui meșter iscusit. Din mâinile sale se nășteau frumoase și autentice creații ale copilăriei.

Astăzi, pasiunea pentru frumos,  manifestată încă din primii ani de viață ai lui Emanuel, s-a transformat în arta de a reda zâmbete și de a ajuta oamenii.

„Îmi amintesc Crăciunul când eram copil, la sat la bunici, cu zăpezile mari, ulițele satului pe care mergeam la săniuș. Făceam cu ceilalți copii “garaj” la săniuțe și căsuță sub zăpadă, după care veneam înghețați acasă iar bunicul meu fiind tâmplarul satului avea mereu focul aprins în atelier. Atunci îmi pregătea o cărămidă caldă pe care eu puneam mâinile și picioarele să mi le dezgheț. Și cum stăteam lângă el mă uitam cum lucră în lemn iar eu mai băteam cuie și îmi făceam jucării. De mic îmi plăcea să meșteresc „obiectele fragile”. Mă atrăgea foarte mult să asamblez sau sa construiesc cu piese foarte mici. Când am început să mai cresc, mergeam cu părinții la biserică și în noaptea de Crăciun, plecam cu prietenii la colindat, astfel ne strângeam bani și alimente ca să avem pentru revelionul pe care îl petreceam împreună. Undeva în jurul vârstei de opt-nouă ani, odată cu “schimbarea” dinților temporari, au început și vizitele mele la medicul stomatolog, având dinți supranumerari. Am fost un caz medical foarte greu. Atunci am început să fac naveta între Oravița și Timișoara. Am avut trei operații dentare, aparate dentare și de pe atunci, îmi amintesc că îmi doream ca atunci când voi crește, să fiu medic și să ajut oamenii. Chiar vorbind cu mama mea îmi povestea cum mă jucam cu un prieten, când eram mic, iar eu jucam rolul “domnului doctor”. Astăzi nu pot decât să mă bucur că pot să ajut oamenii. Încerc să fac asta cât mai bine și să fiu tot mai bun pe zi ce trece.”